E oficial! Schimbare importantă în desfășurarea examenului pentru obținerea permisului de conducere!

 

Ieri (marți, 13 februarie) Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege ce facilitează susținerea probei teoretice pentru obținerea permisului de conducere în orice localitate din țară, oricare ar fi domiciliul candidaților.

 

Noul proiect are ca obiectiv principal scurtarea perioadelor de așteptare între susținerea examenului teoretic și participarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, reprezentând astfel un beneficiu major pentru aspiranții la permisul auto.
Actul normativ prevede astfel că „Proba teoretică de verificare a cunoştinţelor pentru obţinerea permisului de conducere se poate susţine la orice autoritate competentă de pe teritoriul României cu respectarea condiţiilor de vârstă, potrivit legii. Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa sau, în cazul celor aflaţi la studii în România de cel puţin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc” potrivit Agerpres.

Concret, candidații își vor depune dosarul la autoritatea competentă din circumscripția în care își au domiciliul / reședința, însă examenul teoretic îl vor putea susține oriunde în țară.
De asemenea, este important de menționat faptul că nu se produc modificări în ceea ce privește proba practică („traseul”), aceasta desfășurându-se în continuare conform prevederilor legale deja bine cunoscute. 

 

S-ar putea să-ți placă și...

Mai multe de la autor

+ There are no comments

Add yours