ȘOC! Fără George Simion la prezidențiale?

Este fără doar și poate bomba anului în lumea politică din România. Declarațiile președintelui Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, cu siguranță vor diviza susținătorii partidului în două. Acesta vine cu o propunere de candidat îndrăzneață din partea AUR, si anume celebrul actor și regizor, Dan Puric, despre care afirmă că ar împărtăși o mulțime de valori comune.

Simion susține că scopul lui principal este acela de a-i nimici pe cei de la PSD și PNL , mai ales în condițiile în care aceste două partide ar putea avea un candidat comun la prezidențiale, iar șansele ca acest fapt să se concretizeze sunt destul de mari întrucât au declarat deja că vor candida pe liste comune la europarlamentare.

Mai mult decât atât, pe lângă Dan Puric, liderul AUR se pare că a pus ochii și pe secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, despre care spune că îl așteaptă la o discuție legată de o posibilă susținere la prezidențiale din partea AUR. 

Eu nu-mi doresc (n.r.- sa ocup funcția de președinte), eu mai degrabă o funcţie executivă vizez. Vreau ca cele două obiective politice pe care le am, o dată: să-i blochez, să-i încurc, să-i opresc, să nu aibă ei un deceniu de stabilitate. După aceea, să creăm normalitate. Nu ştiu cum se va termina anul. Am 37 de ani, am viitorul în faţă. Vreau să văd ce candidat putem avea care să câştige în faţa candidatului comun PSD-PNL.
George Simion
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR)

Afirmații exprimate în cadrul emisiunii Insider Politic– Prima TV

Cel mai probabil George Simion a decis să adopte această strategie ca urmare a poziției favorabile a lui Mircea Geoană în sondajele de opinie.

Conform unui sondaj INSCOP realizat în luna ianuarie cu privire la intențiile de vot ale românilor, Mircea Geoană ar fi ales de către 26.5% dintre cetățenii chestionați, aflându-se astfel pe prima poziție în acest clasament, în timp ce Simion s-ar afla abia pe cea de-a cincea poziție, fiind depășit chiar și de Marcel Ciolacu, Diana Șoșoacă și Nicolae Ciucă.

S-ar putea să-ți placă și...

Mai multe de la autor

+ There are no comments

Add yours