Inspectorii ANPC au pus lacătul pe sălile de fitness World Class! Neregulile găsite sunt șocante.

Zone cu risc imens de accidentare, scări distruse, pereți murdari, aparate de fitness fără avertismente și instrucțiuni în limba română și cu un grad de uzură ce depășește orice limită a imaginației. Acestea sunt doar o mică parte dintre numeroasele neconformități găsite de către inspectorii ANPC în mai multe săli de fitness din celebrul lanț World Class România.

Iată că deși compania se poate lăuda cu un număr imens de cluburi de sănătate și fitness în întreaga țară (45), ocupând un loc de frunte în industrie, se pare că nu este nici pe departe lipsită de nereguli. Un impact negativ uriaș asupra sănătății îl au și mucegaiul din cabinele de duș și depunerile considerabile de calcar, sistemul de venitilație plin de praf, pereții neigienizați, ce prezintă inclusiv infiltrații, nemaivorbind de canapelele rupte și cablurile și profilele metalice expuse.

Reprezentanții World Class susțin că fac tot posibilul să remedieze problemele în cel mai scurt timp. Până atunci însă, clienții au fost invitați să își continue activitatea sportivă în celelalte săli ale lanțului rămase deschise.

„A face sport nu ar trebui să implice şi riscuri neprevăzute. Parcă revine povestea pe care o auzeam în copilărie: «Îl spălăm sau facem altul?» În momentul în care te hotărăşti să deschizi noi locaţii, trebuie să te asiguri că primele nu au devenit ruină! Scuzele operatorului economic sunt de prisos! Iată că, în schimb, am câştigat un campionat: cel al dispreţului faţă de consumator”
Horia Constantinescu
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului

S-ar putea să-ți placă și...

Mai multe de la autor

+ There are no comments

Add yours